Chef de joacă

Vanitate

-Este de neconceput așa ceva! De săptămâna trecută am comandat Principiile Marketingului de Philip Kotler și n-am primit nici acum răspuns din partea dumneavoastră.

-O clipă, vă rog, să verific în PC. 

-Cred c-am așteptat destul! Am sunat, mi s-a zis comanda e în derulare…nu mai cumpăr niciodată de la voi! zise femeia șatenă ce purta un palton subțire de primăvară la care asortase o pereche de botine. 

-S-a întâmplat ceva, Bianca? se auzi din spate o voce feminină care se apropie tot mai mult de clienta nemulțumită.

-Care este problema, doamnă dragă? 

Femeia nemulțumită se întoarse către vocea pe care o auzi inițial ce prinsese acum un chip. Un chip pe care îl știa foarte bine. 

-Maria, tu ești?  

-Bună, Andreea. Au trecut ceva ani, nu-i așa?

Femeia ce-și etalase nemulțumirea o măsură din cap până-n picioare. Se afla față în față cu fosta ei subordonată, o incompetentă și jumătate, o țărancă parvenită care totuși … arăta atât de bine acum!! Purta un sarafan de catifea maronie așa cum văzuse ea în marile magazine într-un city break de weekend din Paris. 

-Trei ani au trecut… dar ce-i cu tine aici? Mi-a zis Oana că ai plecat cu fosta ta șefă în Londra. 

-Da, am stat doi ani acolo, am urmat câteva tratamente medicale, am muncit, dar m-am întors în țară și-am deschis Librăria Roz. Îți place? 

-Oh, da arată bine în interior, dar la servicii stați îngrozitor. Am comandat săptămâna trecută Philip Kotler și n-am primit încă notificare din partea voastră. Cât mai durează?

-Într-o săptămână o vei primi direct acasă. Întorcându-se, mai apoi spre angajata ei: Bia, te rog, pune-i și bonusul în pachet. 

-Dar nu se încadrează, n-a comandat în valoare de 100 lei. 

-Nu contează, să fie, din partea noastră. Apoi către fosta ei șefă: am avut câteva probleme cu această editură la anumite comenzi. Ei, știu că pe client nu-l interesează că mai apar anumite impedimente, clientul doar bate din picior și vrea să primească rapid produsul.

-Oh…dar de ce te-ai întors în țară? 

-Diana s-a căsătorit în Londra. Acum așteaptă un copil. Și, ei bine, nu-mi mai găseam rostul acolo…Rolul de dădacă nu mă prinde, și în plus, are ajutor de la sora ei, Cristina…

-Oh…am înțeles…și…librăria asta e afacerea ta? o întrebă plină de neîncredere, ridicând o sprânceană.

-Da. Am obținut un împrumut de la bancă atunci când m-am întors, și-am zis să-mi încerc norocul. Tu ce mai faci?

-Eu sunt foarte bine… râse încet și fals femeia…dorind să pară din răsputeri foarte fericită…. Mult succes cu librăria! Mă bucur tare mult că ne-am întâlnit și mă bucur că-ți merge din plin. Chiar…voiam să te întreb…ai cumva vreun post disponibil sau știi pe cineva care are nevoie? 

-Oh, dar nu mai lucrezi la Oana? 

-Nu. Se pare că n-am fost apreciată suficient de mult pentru munca prestată. A angajat pe altcineva pe postul meu… 

-Cum așa? 

-Ei… au fost câteva neînțelegeri… am cerut o mărire de salariu, Oana n-a vrut, am forțat nota crezând că-mi va oferi până la urmă mărirea și mi-am dat demisia. 

-Dragă Andreea, n-aș vrea să-ți faci iluzii în zadar, momentan avem personal, dar dacă aud de vreun post, te anunț, zâmbi Mari cu seninătate.

Toate nopțile nedormite în urma sarcinilor chinuitoare, trasate de fosta ei șefă cea vanitoasă au rămas în spate..toate momentele urâte, toate reproșurile și greșelile făceau erau parte acum din trecut. Toate au făcut-o mai puternică…Aproape că nu-și mai amintea – sau nu-și mai dorea să-și amintească cum e să colaborezi cu un om care-ți vânează fiecare greșeală, care te umilește în mod constant și te face să te simți un om de nimic. 

-Mulțumesc, Mari. Și…succes cu afacerea…rosti Andreea apăsat și tare.

Ieșind pe ușa librăriei, avea un gust teribil de amar. Din nori, cădeau picături mari de ploaie în balta din fața ei.

“Proasta naibii! S-a ajuns și asta mare patroană!” își zise în timp ce-și deschisese umbrela pentru a se apăra de ploaie. 

Fragment scris ca o continuare a textului din prima ediție: Simplitate.

Mara Carp

Chef de joacă

Cea mai frumoasă iubire

– Ești mai frumoasă decât mi te aminteam. Intră, ia loc. Cafea?
– Nu, mulțumesc. Nu stau mult. Dar, de fapt, hai că am timp de un espresso fără zahăr, te rog. Am început o nouă dietă. 

Edith o privi. Uscățivă, înaltă, puțin îmbătrânită, dar ridurile îi ofereau feței parcă și mai multă feminitate.

-Ce mai faci tu? 

-Sunt bine…acum…

Urmă o pauză îndelungată în care amândouă se priveau intens, fiecare privind parcă direct în sufletul celeilalte. Edith adusese cafelele, iar între timp, Ina privea camera de zi în care locuia fiica sa.

-Îmi place cum e decorat…totul e pe gustul meu.

-Da, Pierre s-a ocupat de tot. 

Ina privea la rafturile din cameră pe care erau așezate câteva ornamente și o ramă cu o fotografie prin care păreau că o privesc un bărbat mai în vârstă cu barbă și o femeie cu părul blond. 

-În poză zâmbeam, dar n-a fost cea mai fericită zi din viața mea. Tocmai aflasem că Pierre, sprijinul meu, mai are de trăit 6 luni. 

-Edith, îmi pare rău…

E ok..au trecut trei ani de când a murit așa că…

-Femeia în vârstă o trase pe cea tânără spre ea și o îmbrățișă preț de câteva clipe. Apoi o privi:

-Nu mi-ai spus niciodată. Ce s-a întâmplat în noaptea aceea?

-În noaptea aceea când m-ai dat afară din casă?

Ina evită răspunsul jenată, dar Edith înțelesese din gesturile ei că la acea noapte se referea și începu să povestească.

-Era frig și începuse să plouă. M-am dus la Amanda să-i spun că pentru noi două sunt gata să înfrunt pe toată lumea, că ți-am spus adevărul, că nu accepți că fata ta e lesbiană. Eram gata să-i înfrunt părinții, mă gândeam să fugim amândouă în lume să ne facem un rost… iar înainte să-i bat la ușă, am privit la fereastra ei. Îmi plăcea la nebunie când treceam pe acolo – în special când aveam lecții de pian – s-o privesc la geam. Evident că de multe ori o făceam fără s-o știe. Nu găseam nimic vinovat la această plăcere, pentru că nu sunt vreo obsedată, ci pur și simplu, faptul c-o știam în siguranță în camera ei, ascultând muzică sau citind – îmi dădea o stare de bine. Dar de data aceasta, ce-am văzut în acea seară avea să-mi provoace o stare de rău. Amanda mea se sărută cu un băiat. Erau pe patul ei amândoi în tandrețuri…. Nu-mi venea să cred…. 

-Edith, de ce n-ai venit înapoi? Eu am vrut doar să-ți dau o lecție…dar niciodată n-am vrut…

-Mamă, taci! Habar n-ai cum m-am simțit! Ce știi tu despre toți anii ăștia? Ce fel de mamă își dă afară propria fiică pentru că e lesbiană?

-O mamă conservatoare, cu credință în Dumnezeu!!

-Te rog să nu-l amesteci pe Dumnezeu în asta. Crezi că asta vrea Dumnezeu să ne respingem unii pe alții că n-avem aceleași principii? 

-Ce-ai făcut după ce-ai plecat de la Amanda?

-Am murit, mamă. Nu-mi mai păsa de ceea ce simțeam… am avut noroc că l-am întâlnit pe Pierre. Mamă, Pierre m-a adunat de pe străzi…La propriuu! Ne-am căsătorit când am făcut 18 ani. Dar sigur, această căsătorie a fost de fațadă ca să poată avea grijă de mine mai bine. Pentru mine, Pierre a fost ca un tată – și mereu m-a respectat…Și eu pe el… 

-Dar el n-a fost îndrăgostit niciodată?

-Oh, ba da. A avut o aventură cu o femeie brunetă. Se pare că o chema Marta. Dar ea era căsătorită. S-au întâlnit o singură dată, dar pentru Pierre a fost de ajuns. Au vorbit toată noaptea despre multe lucruri, iar apoi spre final abia au avut timp și de alte lucruri. Pierre mi-a zis că a fost cea mai frumoasă noapte din viața lui. De atunci, și-a lăsat barbă și n-a mai vrut pe nimeni… Mi-a zis că într-un mod ciudat îi aduc aminte de acea femeie…am aceeași poftă de viață și aceeași sclipire.

-Știi nu ți-am zis niciodată… dar … spuse Ina ducând mâna la frunte…

-Dar…? 

-Am avut o aventură cu un domn…Mi-am pus o perucă brunetă, tunsă bob…a fost mai mult ca o provocare…

-Oh, i-auzi….mama mea cea sfântă…cu principii…n-aș fi crezut!!

-Și am ajuns într-un club la un bar, am întâlnit un necunoscut care m-a fascinat… și nu nu…nu se poate…uite zise ea…am jumătate de poză…. Am făcut împreună o poză și am tăiat-o pe jumătate. Mi-a zis că el de atunci înainte va trăi doar pe jumătate… 

Ina scotoci în poșeta ei după portofelul său roșu aprins din care scosese o jumătate de poză învechită pe care i-o întinsese fiicei sale.Edith se ridică de pe canapeaua roșie, se îndreptă către rafturile din bibliotecă, scosese o carte cu titlul Cea mai frumoasă iubire, deschisese la ultima pagină și scoase o jumătate de poză.

-În toți anii ăștia m-am întrebat cine e femeia misterioasă din poză, ce naționalitate are, dar niciodată n-am crezut că ești tu, mamă! M-am gândit la toate femeile din lume, dar nicio clipă n-am crezut că poți fi tu. Pe tine nu te-am pus la socoteală!! 

-E imposibil! strigă femeia… 

-Uite….exclamă Edith bucuroasă de potrivirea perfectă a celor două jumătăți de poză. În ochii mei, ești altcineva acum, mamă…

-Sper că cineva pe care-l poți ierta…

-Cred că Pierre asta și-ar fi dorit…

-Dar tu….tu ce-ți dorești? Pierre nu mai e acum…

-Nu știu… nici n-am avut timp să mă gândesc… am făcut un curs de fotografie…

-Atunci poate îți deschizi un studio foto.

-Aș, mamă, n-am bani…Abia am reușit să-i plătesc datoriile lui Pierre….Era bogat…mamă…dar era bogat în suflet…și oferea și altora din bogăția lor… 

-Poftim, zise femeia în vârstă, cred că-ți ajung. 

Edith rămăsese cu gura căscată privind la plicul cu bani din mâna ei și neștiind dacă să accepte sau nu.

-Nu fi orgolioasă, Edith, știu că ai nevoie de ei, nu mai ai niciun sprijin, lasă-mă să-ți fiu alături.

-Nu suport să fiu cumpărată cu bani, Ina. Unde-ai fost toți anii ăștia? Nu te-a interesat de mine…

-Te înșeli. Află că eu l-am plătit pe Pierre să te caute, să aibă grijă de tine. Chiar crezi că o inimă de mamă poate să pună capul liniștită când nu știe unde e puiul ei?

-Dar… poza și…

-Da… știam de poze…ne-am regăsit la scurt timp după aceea. Pierre era amantul meu! 

-Și ai curajul să-mi vorbești de moralitate și de Dumnezeu?? Tu-ți dai seama? Eu m-am îndrăgostit de-o femeie, tu umblai cu doi bărbați!

-Edith, poți să fii cât vrei de furioasă! Eu și taică-tu nu mai aveam de mult relații intime. Mă săturasem de aventurile lui… și-am hotărât că merit și eu să-mi trăiesc viața.

-De ce naiba n-ai divorțat ca oamenii normali?

-Edith…oamenii normali nu divorțează, rămân împreună și la bine și la rău. Vremurile de astăzi au normalizat divorțul, dar nu e ceva normal…e o anomalie a iubirii…

-Nu îndrăzni să vorbești de iubire…

-Oh, Edith…ești așa micuță…cum să mă înțelegi? L-am iubit așa de mult pe Pierre…dar nu puteam divorța de taică-tu. Avea nevoie de mine…Cine crezi c-ar fi stat cu un alcoolic ca el? Nu, Edith…trebuia să stau cu el să am grijă de el să-i fac de mâncare, să-l ajut în problemele cu firma…

-Te urăsc! Ești un monstru…

-Edith…

-Nu vreau să te mai văd niciodată…

-N-ai să mă mai vezi…mă duc după Pierre…am o boală incurabilă. Medicii dau din umeri și nu-mi dau mai mult de 6 luni de trăit. Vezi fix ca Pierre. Ce ți-am zis eu? Suflete pereche…Una din teorii e ca boala a fost cauzată de-un vaccin administrat greșit când eram mică…

-Oh..mamă…nu știu ce să spun…

-Doar iartă-mă și ia banii…

-Mulțumesc.

Cele două femei se îmbrățișară strâns, iar umerii Inei i se udară de lacrimile lui Edith. Pe fereastră, se distingea un joc de lumini albastre și roșii de la girofaruri. Cele două femei rămăseseră îmbrățișate de parcă nu le păsa de zgomotul infernal al ambulanțelor care distrugeau liniștea cartierului.

Text neparticipant la concurs

Chef de joacă

Camera roșie

-Nu-mi iubesc soțul, începu femeia să mi se confeseze, în timp ce-și scotea mănușile. Cu toate astea, continuă ea, sunt geloasă. Nu suport ideea că se gândește la alta sau că se întâlnește cu alta.
-Îl bănuiți că vă înșală?
-Nu, nu știu. Dar dacă o face înseamnă că e foarte atent, însă asta trebuie să descoperiți dumneavoastră – dacă mă înșală sau nu. 
-În regulă, vă rog să-mi mai dați câteva detalii să putem porni investigația și vă anunțăm, îi zic eu femeii, încercând s-o liniștesc.

Citește în continuare „Camera roșie”
Chef de joacă

Nouă provocare – Reversed SONG

Pentru că e vremea urâtă și n-avem prea multe de făcut pe afară, m-am gândit să lansez o nouă provocare pentru voi.

Pornind de la un cântec din playlistul vostru, imaginați-vă un scurt text proză sau versuri care să reflecte fix inversul versurilor transmise de piesa muzicală. Regula principală e că nu există nicio regulă, spargeți tiparele! Good luck! 


Eu am ales această melodie:

Citește în continuare „Nouă provocare – Reversed SONG”
Chef de joacă

O inimă distrusă

Fashion portrait of beautiful sexy young adult blond woman model wearing red erotic lingerie lying on white bed in the morning sunrise

Azi dimineață mi s-a făcut poftă de o prăjitură așa că m-am îmbrăcat rapid, mi-am tras cei mai lejeri pantaloni pe mine și un tricou. Nici măcar nu m-am mai pieptănat, ci mi-am strâns părul într-un coc, am luat mașina și m-am dus repede până la cofetăria din centru. Pentru că nu eram prea sigură ce prăjitură să-mi iau, am luat 2 ecleruri, 2 amandine și 2 savarine, gândindu-mă chiar să duc o parte dintre ele vecinei mele, doamna Mari. 

Citește în continuare „O inimă distrusă”
Chef de joacă

Întâlnire neașteptată

Nici măcar nu știu ce am văzut la el. Sărută prost! îmi zise ea scotocind prin geanta ei Louis Vuitton după un pachet de șervețele. 

Rimelul i se scursese pe la ochi, cearcănele mari în mod bizar o făceau cumva să pară mai frumoasă. Nu mi-au plăcut niciodată femeile-plastic, acele femei care nu-și mai păstrează niciun rid pe față, nicio trăire – de parcă mi-ar fi indiferent dacă ies cu o femeie de carton dintr-o vitrină sau cu o femeie-plastic. Rezultatul e același. O da și buzele…. Mă interesează, în primul rând, la o femeie cum comunică – cum vorbește și cum sărută – îi văd buzele și-mi imaginez mișcările. Mă uitam la buzele ei cărnoase și mă întrebam dacă sunt naturale sau dacă și-a injectat acid hialuronic. Dacă erau artificiale, esteticianul a făcut o treabă de excepție pentru că proporțiile erau adecvate! Yolanda își șterse ochii și mă privea așteptând un răspuns. Ezitam pentru că îmi place să ascult oamenii până la capăt, ori ea abia începuse să vorbească de nici zece minute. 

Citește în continuare „Întâlnire neașteptată”
Chef de joacă

Mireasa vrăjită

Bride In Bedroom Having Second Thoughts Before Wedding

Mă întorceam de la Baia Mare dintr-o excursie ce fusese una de vis. Priveam gânditoare pe fereastră când, la un moment dat, autocarul în care mă aflam s-a oprit și noi am fost cu toții surprinși văzând cine s-a urcat, la scurt timp după aceea. Era într-atât de frumoasă, încât ne părea a fi o zână dintr-o poveste, cu rochia ei cea lungă și albă ca neaua, cu păru-i auriu, ce-i curgea în valuri pe umerii săi firavi. Privirea-i, însă, părea pierdută, de nu m-am putut abține să nu mă întreb: Oare ce-o fi pățit biata copilă?

Citește în continuare „Mireasa vrăjită”
Chef de joacă

Gânduri într-un triunghi amoros

Ea

Aseară l-am visat. Părea atât de real…totul…Părea că nimic nu poate sta între noi – eram doar noi doi, ni se auzea respirația, iar timpul s-a oprit în loc. Nu-mi păsa de zgomotul de fond, eram amândoi într-o mulțime și ne-am văzut, ne-am recunoscut chipurile…apoi el a venit către mine și mi-a zis limpede: Iartă-mă că am fost bou. Iar eu i-am răspuns iartă-mă și tu c-am fost bleagă. Iar apoi ne-am îmbrățișat amândoi strâns de parcă am fi fost o singură celulă. Noi doi ca unul. N-am mai avut niciodată această senzație cu nimeni. Era ca și cum noi doi știam totul unul despre celălalt, era ca și cum toate zidurile pe care m-am chinuit să le ridic, s-au prăbușit. Eram amândoi iubire, eram amândoi iertare, eram amândoi emoția în cea mai pură stare posibilă. Și apoi m-am trezit la realitate, mi-am dat seama că niciodată nu vom putea fi așa…pentru că sunt multe lucruri care ne despart – trecutul, orgoliile, distanța. Niciunul nu vrea să facă primul pas spre împăcare, niciunul nu vrea să-i spună nimic celuilalt, niciunul nu poate să ierte, iar amândoi ne prefacem că am uitat unul de celălalt, amândoi ne prefacem că nu simțim nimic unul față de celălalt. Ne complacem în minciună.

Citește în continuare „Gânduri într-un triunghi amoros”