Copacul cu Idei

Ce bine ar fi

Ce bine ar fi să avem vizor la inimi, dar totuși să putem privi din exterior în sufletul fiecaruia

Sa nu ne mai punem zavor la suflete

Sa fim mai buni

Sa ne iubim mai mult

Sa nu ne mai judecam unii pe altii.

Si sa fim mereu ca fratii.

Iar singura zodie in care sa credem sa fie zodia IUBIRII!

Copacul cu Idei

Tăiem moțul în NOIEMBRIE – un an de Ideile Ștefaniei

V-am reamintit de concursul pe care l-am propus asta-vara și pe care l-am amânat. Nu vă faceți griji, textele pe care le-am primit le voi lua în considerare la ediția aceasta pentru că așa mi se pare corect. Anul acesta în noiembrie, Ideile Ștefaniei împlinește un anișor – se pare că blogul meu e în zodia SĂGETĂTORULUI hehe…Așadar, ediția de vară s-a transformat în ediția de toamnă-iarnă și este o ediție aniversară aș îndrăzni să spun. Pentru regulament, cititi aici.

La mulți ani, blogule, să-mi trăiești! La mulți și vouă, dragilor! Multumesc ca ma cititi! Vă aștept la concurs – de data aceasta nu mai amân!

Multă inspirație și succes! Abia aștept lucrările voastre!

Sursa foto: Pinterest

Chef de joacă

Regulament Concurs Literar „Ideile Ștefaniei”, Ediția de Toamnă-Iarnă

Condiții de participare

Prin participarea la concurs, declarați că sunteți de acord cu condițiile de participare.

La acest concurs are dreptul de a participa orice persoană cu vârsta minimă de 14 ani, indiferent de sex, etnie, preferințe politice sau sexuale.

Citește în continuare „Regulament Concurs Literar „Ideile Ștefaniei”, Ediția de Toamnă-Iarnă”
Copacul cu Idei

În căutarea adevărului

( poveste interactivă la care au participat activ Iosif și Cristina)

Ioana nu avea chef de școală. Așa că i-a propus prietenei ei, Raluca să chiulească și să meargă împreună la mall. Raluca e un copil cuminte căruia îi place la școală. Nu prea voia să lipsească, mai ales că astăzi era materia ei preferată. Cu toate acestea, se hotărâște să meargă împreună cu prietena ei ca să n-o supere.

La mall, cele două se întâlnesc cu vecinul Ioanei, ce le întâmpină cu cuvintele:

-Ce-i cu voi la shopping, ștrengărițelor? Raluca, doamna psiholog știe unde e fiica ei cea cuminte acum?

-Ăăă, păi…

Văzând ca Raluca era pierdută, Ioana interveni:

– Astăzi nu facem școală așa că am venit la mall să facem cumpărături.

-Ohh, cool. Super, vin și eu cu voi atunci să ne petrecem ziua împreună, ce ziceți? Și eu trebuie să-mi caut un sacou pentru că mâine încep munca.

Raluca păli cu totul, dar Ioana nu se pierduse cu firea.

-Bun, ai apelat la persoanele potrivite atunci. Eu pot fi consilierul tău de imagine.

Raluca se schimbă din nou la față și îi aruncă o privire ciudată care voia să spună: Ai înnebunit?

-Stai liniștită, îi șopti Ioana Ralucăi, o să-l fac pe prostu ăsta cu capu și o să se sature repede și-o să ne lase.

Intrară din magazin în magazin, iar Ioana îl punea pe Cristi să probeze și strâmba mereu din nas spunând că nu e bine. Raluca era timidă și stătea mai retrasă. Îi era teamă ca mama ei, Monica, ce era psihologul lui Cristi să nu afle că cele două au lipsit de la școală. La un moment dat, Cristi îi spune Ioanei:

– Trebuie să-ți spun un secret. Chiar nu mai pot continua așa, simt că trebuie să știi adevărul. Ești adoptată.

-Poftim? Ce-ai? Ești nebun! Nu poate fi adevărat! Te rog, spune-mi că nu-i adevărat!

-Din păcate, aș vrea să spun asta, dar eu i-am auzit cu urechile mele pe părinții mei discutând despre asta. Te rog din suflet să nu le spui alor tăi că ai aflat de la mine. Altfel, o să iasă un scandal monstru.

-Cristi, de ce-ți bați joc de mine? Dacă vrei să te răzbuni pentru că n-am vrut să fiu cu tine, nu știu dacă e o idee bună.

-E adevărat că îmi place de tine, Ioana, dar nu m-aș înjosi într-atât încât să inventez minciuni.

Speriată de adevărul pe care tocmai l-a aflat, Ioana fuge împreună cu Raluca. Cele două se urcă într-un microbuz și ajung undeva într-o pădure la marginea Bucureștiului.

-Raluca, tu trebuia să rămâi cu Cristi sau să pleci acasă.

-Nu te puteam lăsa așa. Dacă făceai vreo nebunie?

-Nici nu mai contează. Chiar de aș avea de gând să fac ceva, tu nu m-ai putea opri.

După ce s-au dat jos din microbuz, au constatat că Raluca nu mai avea rucsacul. Îl uitase în microbuz, iar Ioana avea bateria pe terminate 10%, iar în portofel mai avea 10 lei.

-Și acum ce e de făcut? Aproape se înnoptează, Ioana, mie mi-e frică!

-Și mie, dar important e să stăm împreună.

Nicio mașină nu oprește, deși șoferii le văd singure pe bietele fete.

-Uite acolo o luminiță – pare a fi ceva acolo – hai să mergem, spune Raluca.

Când se apropiară, observară de la distanță cum luminița avea o formă de cruce. Era o mănăstire frumoasă cum nu mai văzuseră până atunci. Însă mai aveau o potecă de mers și de urcat câteva trepte până să ajungă la destinație.

-Nu mai pot, am obosit, strigă Raluca. Simt o durere în capul pieptului.

-Hai mai repede, să vedem poate găsim un adăpost. Dintr-o dată, cineva o apucă pe Ioana de mână – iar aceasta trăsese un țipăt. Era un cerșetor la prima vedere, îmbrăcat în haine zdrențuroase, dar care, de fapt, era un detectiv sub acoperire, care supraveghea zona. Se pare că un criminal periculos evadase de curând și fusese văzut ultima oară pe acolo, după care i se pierduse urma…

-Dă-mi drumuuul, să știi că țip! Fata îl mușcă tare de mână și acesta țipă de durere!

-De ce umblați la ore târzii, fetelor?? Umblă tot felul de răufăcători. Stai liniștită că nu-ți fac nimic.

-Arăți ca un boschetar! strigă Ioana. N-avem bani la noi.

-Fetelor, nu-mi trebuie bani. O să aflați cine sunt, la momentul oportun, acum haideți să vă duc undeva la adăpost că s-a înnoptat.

-Ioana, mama mi-a zis să nu vorbesc cu străinii cum putem avea încredere în el? De unde știm că nu e un violator sau un criminal? Ioana, mi-e fricăăăă.

Ioana încercă s-o liniștească pe Raluca:

-Mergem alături de el, dar suntem prevăzătoare. Noi suntem două, îl depășim numeric. Nu prea avem de ales decât să înnoptăm în pădure – sau să mergem cu el…

-Bine, hai să riscăm – până la urmă cu un om te poți înțelege prin viu grai, cu animalele, în schimb nu.

Au mers ce-au mers până au ajuns la o cabană părăsită unde se ascundea detectivul Miliuță.

-Am un singur pat, voi două sunteți subțirele o să încăpeți amândouă, iar eu voi dormi pe jos. Mâine vedem ce soluții găsim.

Fetele erau bucuroase, dar flămânde totuși.

Detectivul le ghici gândurile și le oferi două conserve cu ton, singurele pe care le mai avea. Cotrobăi și găsi și o lămâie în dulap.

Ioanei nu îi plăcea gustul de pește în general, însă de foame de această dată mâncă. Raluca era încântată că nu vor dormi cu stomacul gol.

-Mâine trebuie să-mi fac provizii din nou, le spuse detectivul Miliuță.

-Raluca, uite în ce hal am ajuns, mâncăm de la un cerșetor…

-Nu sunt sigură că e cine pretinde că e, Ioana. Eu cred că e doar un plan – poate e un haiduc – dacă-or mai fi existând.

-Cred că ai văzut prea multe filme, hai să ne culcăm.

A doua zi, cerșetorul apăru la ușa mănăstirii.

-Iar ai venit, domle să cerșești? Ți-am dat și ieri de mâncare! strigă o maică ursuză și sătulă de metanii și rugăciuni.

-Aș vrea să vorbesc cu măicuța Filofteia, vă rog.

-Cam ai început să ai pretenții, trântorule! Du-te la muncă, săracule nu mai cerși atâta! Uite-mă pe mine, eu muncesc că poate nu știi cât este de muncă într-o mănăstire! Nu ca tine! Toată viața ai cerșit!

-Te rog, măicuță, nu mă mai certa atâta trebuie să discut cu maica Filofteia.

-Netrebnicule, cred că n-ai de gând să te dai la o măicuță sau cine știe cu ce vrăjitorii să vii la ea.

-Te rog, e important, e ultima oară când îți cer o favoare.

Măicuța trâncăni și o chemă îndată pe maica Filofteia (personajul-surpriza 2 al poveștii) care nu era nimeni alta decât sora lui.

-Filofteia, ieri eram pe o pistă corectă, zic eu, pe urmele criminalului, când mi au apărut două tinere. Cunoscându-mi viața aproape de ascet de acum, aș vrea să te rog dacă le poți găzdui la mănăstire o perioadă până voi găsi criminalul. Mă gândesc să fac un plan să le folosesc drept momeală. Știi că victimele lui erau de obicei adolescente între 16-17 ani?

-Ce-i cu fetele astea, Miliuță? În ce belele te-ai mai băgat? Oare părinții lor nu le caută?

-Nu mai suntem copii, surioară, iar eu nu mai sunt demult ștrengarul pe care-l știai. Încearcă să ai încredere că nu le-aș pune în pericol pe fete și că omul mare din fața ta s-a gândit deja la toate. Mai mult, am în minte și un plan imbatabil, dar și mare-mare nevoie de ajutorul tău, pentru a-l aplica… Ce spui, mă ajuți?

Maica Filofteia încuviință și fetele rămăseseră la mănăstire o perioadă.

Părinții Ioanei și ai Ralucăi anunțaseră la poliție dispariția fetelor. Erau disperați pur și simplu, le căutaseră peste tot. Vorbiseră cu Cristi vecinul, cu diriginta lor cu colegii de la școală – nimeni nu știa nimic.

Cazul a ajuns și la știri, mama Ralucăi și a Ioanei au transmis un mesaj către fete cu lacrimi în ochi, spunându-le că le așteaptă.

Și-au făcut tot felul de gânduri și au avut temeri mari gândindu-se că poate au picat în plasa unui traficant de carne vie sau că poate le-a omorât cineva sau le-a răpit cineva pentru organe.

Se gândeau la cazurile din massmedia din trecut care cutremuraseră o țară întreagă.

Într-o zi, veni la mănăstire într-un pelerinaj diriginta lor, care le văzu pe fete și se apropie să le vorbească.

-Raluca, Ioana voi sunteți! Ce faceți aici?Știți cât de disperați sunt părinții voștri??Haideți cu mine, vă duc acum la ei.

-Noi, noi…se bâlbâi Raluca…

-Nu sunt părinții mei, strigă Ioana. Sunt oamenii care m-au crescut și m-au mințit. Sunt niște străini, nu mergem nicăieri….

-Dar…dar….

-Doamna Corina, vă rog să le spuneți părinților mei că sunt bine și că trebuie să mai stau aici o perioadă, să nu își facă griji n-am avut cum să-i anunț.

Femeia era indignată și nu înțelegea ce se întâmplă. Când s-a întors în oraș se întâlni cu ambele familii și le spuse toată discuția cu fetele.

-E numai vina ta, Ioane, zise Maria. Ți-am spus să îi zicem adevărul. Era mai bine să-l știe de la noi decât să-l afle din alte părți.

-Acum nu mai are sens, o să așteptăm cât ni s-a zis și apoi mergem să luăm fata.

Detectivul Miliuță alături de sora sa realiză un material filmat cu cele două fete pe care îl oferi mai apoi presei. Totul era pentru a-l atrage pe criminal din nou în zona aceea.

Apoi înscenă o răpire a fetelor pe care o posta pe youtube ca și cum ar fi venit din partea criminalului Solzișor, evadat de o lună din penitenciar și acuzat de 3 crime. Victimele erau fete cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani.

Criminalul Solzișor ajunge la cabana părăsită indicată în materialul de pe youtube, dar nici urmă de fete. Între timp, veni detectivul Miliuță.

-Te-am prins, mâinile la ceafă. Detectivul se apropie de el cu pistolul și îi goli buzunarele . Căzură câteva monede, o hărtiuță pe care era notat un număr de telefon cu inițialele M. F și câteva baloane colorate.

<<Glumești?>> gândi detectivul. Nu așa ar trebui să arate buzunarele unui criminal periculos. Ei, dar până la urmă nu e totul ca în filme…zise el.

-Sunt nevinovat! strigă Solzișor ca din gură de șarpă. Lasă-mă să plec, o să-ți pară rău.

-Mda…așa zic toți… lasă-te evadările și poveștile, nu mai face pe contele de Monte Cristo. O să stai aici în cabană, iar o să te păzesc până vine miliția să te ia, ai înțeles?? Acum ies să fumez o țigară, să nu îndrăznești să faci vreo mișcare.

După ce se întoarse în cameră, Miliuță era tare mirat că îl văzu pe Solzișor plângând.

-Ce fel de bărbat ești tu, mă dacă te tângui? Asumă-ți faptele, fii un ticălos până la capăt, nu un criminal.

-N-am omorât pe nimeni niciodată. Nu-s capabil nici măcar o muscă.

-Dovezile erau clare. Procurorii au venit cu dovezi, nu înțeleg ce urmărești.

-Mi s-a înscenat.

-Da, ai dreptate, eu ți-am înscenat totul acum ca să te pot prinde, altfel omorai și alte fete. La pușcărie cu tine, animalule!

-N-ai înțeles, oftă Solzișor. Toootul mi s-a înscenat – absolut totul.

-Mda..bine…hai că delirezi.

-O să-ți pară rău, sunt nevinovat…

Peste câteva ore, veni un echipaj de poliție și-l luă pe deținut. Detectivul Miliuță fu decorat cu o insignă pe care o așeză fericit în biroul său.

A doua zi, veni la sora lui la mănăstire să-i mulțumească pentru că l-a ajutat în tot acest timp. Măicuța care îl luase drept un cerșetor și care se purta urât cu el, de data această roși când îl văzuse și îi ceru iertare. Ca să mai atenueze din greșeala majoră pe care a făcut-o, aceasta îi spusese că are talent actoricesc și îi transmisese felicitările ei pentru reușita misiunii.Apoi îi zisese că maicuța Filofteia e la locașul de rugăciune, dar că îl poate aștepta în curtea înterioară.

Miliuță se învoi bucuros și abia așteptă s-o vadă pe sora lui. Era atât de mândru de tot ceea ce făcuse și avea un sentiment de bine, știind că acum criminalul acela nu mai poate face rău unor fete nevinovate. Nerăbdător din fire, și-a zis mai bine s-o caute în chilia ei poate o găsește. Luă cheia din ghiveciul cu flori, de unde știa că o ținea măicuța ascunsă și intră.

Se gândea chiar să îi ofere niște bani surorii ei ca răsplată. Căutând portofelul, îi căzu hârtiuța din buzunar, hârtiuța pe care o găsi la Solzișor. Își propusese să afle al cui este numărul așa că sună. Nu mică i-a fost mirarea când auzi sunând un telefon în sertarul noptierei din chilia surorii sale.

-Ce-i asta, se întrebă el. Apoi deschise sertarul și găsi telefonul mobil. Avea mesajele șterse, dar apeluri diverse și necunoscute. Îl așeză la loc în sertar până să se gândească ce e de făcut. Ce treaba are sor-mea cu criminalul? Oare e posibil să fie complici? Prostii! Nu cred, trebuie să existe o altă explicație.

-Frățioare, mă bucur că ai venit! Felicitări pentru întreaga operațiune, am înțeles că a fost un succes.

-Da, mulțumesc, unde sunt fetele?

-Sunt bine, au venit părinții să le ia. Totul a mers perfect.Acum dacă nu te superi, eu aș vrea să mă întind puțin – am avut o zi grea.

-Oh, dar e aproape 18 – știu că acum aveți slujba de seară și știu că n-aveți voie să lipsiți, zise Miliuță suspicios.

-Ah, da, ai dreptate, deci vezi oricum trebuie să pleci, oricum ar fi.

Detectivul era extrem de suspicios și nu înțelegea ce se întâmplă. Își luă la revedere de la sora lui, iar pe drum se întâlni cu măicuța cea dură care îi aruncă o privire urâtă.

-Știi că, de fapt, n-ai voie în chilia unei măicuțe, nu-i așa? de data asta închid ochii nu-i zic nimic maicii superioare. Dar dacă nu erați frați? Ce caută un bărbat la o măicuță, mă băiete? Noi avem legi pe care trebuie să le urmăm!!

-Scuze, măicuță. Acum o să plec.

O luă în direcția ieșirii până scăpă din vizorul femeii dar apoi se întoarse și se ascunsese într-un tufiș ca s-o poată urmări pe sora lui. Și așa văzu că de fapt, aceasta nu se îndreptă spre locașul de rugăciune, ci o luă în direcția pădurii, direct pe-o potecuță.

Mirat și dorind să vadă ce se petrece cu maica Filofteia, detectivul o urmări.

Femeia ajunsese într-o criptă mare și rece săpată în pământ.

Miliuță cu grijă merse după sora sa și fu extrem de uimit când în criptă le văzu pe cele două fete, Ioana și Raluca care erau legate fedeleș de două scaune. La gură aveau bandă adezivă astfel încât nu puteau țipa. Miliuță era îngrozit – i se părea că vede o scenă dintr-un film.

-Sper că ai o explicație plauzibilă pentru tot ce se întâmplă aici!

-Miliuță! ai zis că pleci acasă!

-Și tu ai zis că fetele sunt bine. De ce sunt legate?

-Mda. O să-ți zic adevărul după care va trebui să te omor și pe tine.

-Poftim? Nu e tocmai ceea ce-ar vrea să audă cineva de la sora lui care e măicuță.

-Mai știi cazurile celor 3 fete dispărute și omorâte de Solzișor? De fapt, eu le-am omorât … cu mâinile astea două.

-Dar…dar..erau dovezi…

-Da, sigur că erau. Am avut grijă să le plasez în cârca unui om neînsemnat. Solzișor era aproape un cerșetor. Normal că toată lumea ar fi crezut. E mai probabil ca un cerșetor să omoare niște fete, decât o călugăriță cu fețișoară de nevinovată, nu-i așa?

–Filofteia…de ce faci asta?

-Ce să fac, fratelo? Nu știu despre ce vorbești? Ce se întâmplă? De ce sunt Ioana și Raluca legate? Cine le-a legat? Tu le-ai legat?

Femeia părea vizibil surprinsă ca și cum nu-și amintea de dialogul pe care l-au avut cei doi mai devreme. Miliuță nu știa cum să reacționeze. Se gândea că există doar două variante – ori își bate joc de el, ori sora lui chiar are o problemă. Indiferent care era scenariul real, Miliuță intră în jocul ei.

-Eu le-am legat pe fete, surioară. Ne jucăm un joc.

Fetele erau extrem de speriate și nu știau cum să reacționeze. Miliuță le liniști, le dezlegă și le șopti :

-Nu fugiți, nu vă panicați, aveți încredere în mine. Doar faceti ce va spun si totul va fi bine.

Fetele încuviințară, iar Miliuță le conduse la maica stareță în mănăstire.

-Trebuie să vorbim, Maică Superioară. Ce se întâmplă cu sora mea, Filofteia?Nu-și amintește ce face recent, ați mai observat acest comportament la ea? Sunt îngrijorat. Vă rog să chemați părinții fetelor să vină să le ia.

Maica Stareță căută într-un sertar și scoase un dosar de unde luă o fișă pe care i-o oferi detectivului.

Pacient – Filofteia Armeanu

diagnostic: amnezie retrogradă

-Ce-i asta?Ce înseamnă?

-Amnezia anterogradă previne formarea noilor amintiri după o traumă si inseamnă incapacitatea de înmagazinare a informatiilor noi petrecute, îi răspunse Stareța.

-Oh, Doamne. Asta înseamnă că…?

-Asta înseamnă că sora ta nu-și mai amintește nimic din ce s-a întâmplat după marele accident.

-Dar nu știu despre ce e vorba – nu știu despre ce accident…

-Cu 3 ani în urmă, sora Filofteia s-a dus la un cerșetor să-i ducă mâncare…îmi scapă acum numele…ah daa, Solzișor…iar la întoarcere, microbuzul în care se afla a făcut accident. Au fost doar 2 supraviețuitori – ea și șoferul care la scurt timp s-a sinucis.

-Doamne, de ce nu mi-ați zis nimic. Eu nu am știut nimic…e sora mea…putea să moară și voi nu m-ați anunțat…

-N-aveai cu ce s-o ajuți. Mili, tu uiți ceva extrem de important. Măicuțele nu mai sunt mireni, nu mai au rude. Îndată ce și-au închinat viața Domnului și vin la mănăstire, trebuie să uite c-au avut familie.

-Oh, Doamne, e totul atât de duur!! De ce permite Dumnezeu asemenea grozăvii?

-Faptul că te-am lăsat să mai vii din când în când pentru a rezolva cazul criminalului Solzișor asta nu înseamnă că…

-Maică superioară, avem o problemă cu transportul, intră o măicuță în birou să raporteze.

-Vin imediat.

-Ce transport?

-Ei, suntem și noi oameni, deci avem nevoie de alimente….

-Pot să vă ajut eu – vă aduc ce aveți nevoie.

-Ne descurcăm noi, detective. Nu-ți face griji. Acum că totul s-a rezolvat cu bine, o puteți lăsa pe sora dumitale în grija noastră și ne vom ocupa noi.

Miliuță nu era convins, dar nici nu voia să se certe cu autoritatea mănăstirii. Hotărî să se ascundă o perioadă până se convingea că totul era bine. Văzu o dubă albă cu niște inscripții pe ea… și niște măicuțe transportau niște cutii albastre dintr-un material termoizolant.

-Ce ciudat! Credeam că ele primesc alimente, nu că le oferă!Cred că merită să mai investighez, însă nu trebuie să fiu văzut.

Miliuță plecă pe potecuță și ajunsese la cabana lui. Aprinsese o lampă și reflecta asupra celor întâmplate, observa cum firicele de praf se văd în lumina lămpii.

-Oh, cu atâtea pe cap am și uitat să mai fac curățenie … hai măcar să scutur puțin covorul.

Mutase masa pentru a lua covorul, dar nu mare îi fu mirarea când descoperi sub covoraș o trapă secretă cu încuietoare. Caracterul investigativ fusese intotdeauna punctul lui forte tocmai de asta se făcuse detectiv așa că spărsese lăcatul și intră în tunelul secret luăndu-și lampa după el. Merse ce merse și ajunsese la cameră fără inscripții fără mâner, iar când o deschisese era mut de uimire. 3 fete – adolescente de 17, 18 si 19 ani stăteau înăuntru legate, sedate și groaznic de speriate.

-Doamne, ce e cu voi ce se intampla aici? Cine v-a legat? Cumva o măicuță Filofteia?

Fetele abia puteau vorbi.

-Au trimis…le-au trimis… au fost…

-Cine au trimis? Ce au trimis?

-Ne vor pentru organe…Ne vând ca pe vite…

Doamne, Dumnezeule cine…cine face asta?le întrebă Miliuță stupefiat.

-Nu știm…eram legate la ochi n-am văzut nimic.

Mili sună la poliție pentru a chema un echipaj care să le escorteze pe fete la părinți acasă și să le ceară declarații, iar el hotărî să investigheze în continuare.

În tunel, nu mai era decât o cameră- depozit în care erau ținute tot felul de lucruri – o sapă, o greblă, o bandă adezivă, sticle colorate cu un lichid vâscos. Totul era aranjat într-o dezordine perfectă.

Mili se întoarse în cabină și așteptă până se lumină de ziuă pentru a vorbi cu sora lui.

A doua zi, veni în grădina mănăstirii unde o găsi pe sora lui, îngrijind florile.

-Fifi, te rog ajută-mă, încearcă să-ți amintești ce s-a întâmplat.

-Nu mi-ai mai zis de mult timp așa. Mai știi când ne jucam?

-Îl cunoști pe Solzișor?

-Solzișooor!! Nuuu, te roog nu face asta! Nuuu, te roog, nu-i lăsa nuuuu, începu să țipe Filofteia

-Te rog… surioară liniștește-te am nevoie să-mi spui ce s-a întâmplat.

-Nu știu, nu-mi amintesc…

Între timp, veni Maica Superioară și-l privi suspicioasă.

-Parcă spuneai că pleci?!

-Da, dar am vrut să verific dacă e bine sora mea.

-Ți-am explicat. Suntem frați și surori întru Hristos, dar odată intrate aici nu mai avem rude.

-Vreau să știu ce dracu se întâmplă aici, maică Stareță! E ceva straniu la mijloc și am impresia că dumitale știi despre ce este vorba!

-Maică Precista, tresăriră două călugărițe scuipând în sân și făcându-și cruci când îl auziră pe Miliuță vorbind urât.

-Să știi că nu-ți permit să-l pomenești pe necuratul la mine în mănăstire! Ai înțeles? Nici să mă acuzi de faptul că ascund nu știu ce! N-ascund nimic!! Totul e transparent.

-Da, maică. Știi cine mai vorbește despre transparență? Cel mai corupt politician are un discurs demagog despre cât de bine se ocupă el de țară. Și țara arde, maică! Ardeee-n flăcări și lor nu le pasă!

-Te rog să ieși afară, tinere. Măsoară-ți cuvintele! Aici e mănăstire nu bar de opinii – stăm la una mica și ne dăm cu părerea. Aici e locaș de rugăciune!

-Ce căutau tinerele alea ascunse în tunel? Răspunde-mi! Poliția e pe drum, adevărul se va afla. Merit să știu adevărul…

-Soțul meu…

-Poftim???

-Soțul meu e capul unei rețele de trafic de organe.

-Ce vorbești ? Din câte știu, călugărițele nu sunt căsătorite.

-Eu sunt doar Superioară, nu sunt și maică. Adevărata stareță a mănăstirii a murit în urmă cu ceva timp,i-am donat organele și i-am luat locul. Cine ar bănui o măicuță? Ne-am inflitrat aici ca să putem lucra bine…și crede-mă, ne iese perfect.

-Doamne ferește, voi n-aveți Dumnezeu.

-Dumnezeu nu există, haha. Dumnezeul în care crezi tu nu există. Cum să existe când sunt atâtea nedreptăți?

-Ce se întâmplă cu sora mea? Ce i-ați făcut? După cum ți-am zis, facem oameni să dispară și apoi punem crimele în cârca celor nevinovați. S-a întâmplat ca sora ta să ne surprindă în timp ce operam la Solzișor acasă.

-Așadar, am dat greș….Solzișor e nevinovaat…

-Solzișor nu e bun de nimic, nici măcar să fie pește contrar poreclei pe care o are. Solzișor a fost doctor, pe vremuri. Doctorul Matei Georgescu. De când l-a părăsit nevasta, a suferit o depresie și a ajuns pe drumuri – un cerșetor. Am încercat să-l infiltrăm în rețeaua de proxeneți – dar nici măcar asta n-a mers.

-Doamneee, în ce lume trăim? Detectivul își pusese mâna în buzunar pentru a simți metaniile primite de la sora lui și spusese rugăciunea inimii în gând. Deși era curajos, toate atrocitățile astea îl făcuseră să se sperie de semenii lui.

Între timp, poliția a ajuns la mănăstire, rețeaua a fost descoperită, iar toate dovezile distruse. Detectivul află cu stupoare că șeful poliției era nimeni altul decât soțul călugăriței. Miliuță fugi, dându-și seama că nu va reuși să le țină piept. La câteva luni, nu era nici urmă de măicuță. Rețeaua își schimbase cuibul. Miliuță își jură că va face dreptate cu orice preț și că-și va găsi și sora, dispărută odată cu ei.

Copacul cu Idei

Poveste interactivă – ep 10 – ultimul episod

-Doamne, Dumnezeule cine…cine face asta?le întrebă Miliuță stupefiat.

-Nu știm…eram legate la ochi n-am văzut nimic

Mili sună la poliție pentru a chema un echipaj care să le escorteze pe fete la părinți acasă și să le ceară declarații, iar el hotărî să investigheze în continuare.

În tunel, nu mai era decât o cameră- depozit în care erau ținute tot felul de lucruri – o sapă, o greblă, o bandă adezivă, sticle colorate cu un lichid vâscos. Totul era aranjat într-o dezordine perfectă.

Mili se întoarse în cabină și așteptă până se lumină de ziuă pentru a vorbi cu sora lui.

A doua zi, veni în grădina mănăstirii unde o găsi pe sora lui, îngrijind florile.

-Fifi, te rog ajută-mă, încearcă să-ți amintești ce s-a întâmplat.

-Nu mi-ai mai zis de mult timp așa. Mai știi când ne jucam?

-Îl cunoști pe Solzișor?

-Solzișooor!! Nuuu, te roog nu face asta! Nuuu te roog nu-i lăsa nuuuu, începu să țipe Filofteia

-Te rog… surioară liniștește-te am nevoie să-mi spui ce s-a întâmplat.

-Nu știu nu-mi amintesc…

Între timp, veni Maica Superioară și-l privi suspicioasă.

-Parcă spuneai că pleci?!

-Da, dar am vrut să verific dacă e bine sora mea.

-Ți-am explicat. Suntem frați și surori întru Hristos, dar odată intrate aici nu mai avem rude.

-Vreau să știu ce dracu se întâmplă aici, maică Stareță! E ceva straniu la mijloc și am impresia că dumitale știi despre ce este vorba!

-Maică Precista, tresăriră două călugărițe scuipând în sân și făcându-și cruci când îl auziră pe Miliuță vorbind urât.

-Să știi că nu-ți permit să-l pomenești pe necuratul la mine în mănăstire! Ai înțeles? Nici să mă acuzi de faptul că ascund nu știu ce! N-ascund nimic!! Totul e transparent.

-Da, maică. Știi cine mai vorbește despre transparență? Cel mai corupt politician are un discurs demagog despre cât de bine se ocupă el de țară. Și țara arde, maică! Ardeee-n flăcări și lor nu le pasă!

-Te rog să ieși afară, tinere. Măsoară-ți cuvintele! Aici e mănăstire nu bar de opinii – stăm la una mica și ne dăm cu părerea. Aici e locaș de rugăciune!

-Ce căutau tinerele alea ascunse în tunel? Răspunde-mi! Poliția e pe drum, adevărul se va afla. Merit să știu adevărul…

-Soțul meu…

-Poftim???

-Soțul meu e capul rețelei de trafic de organe.

-Ce vorbești ? Din câte știu călugărițele nu sunt căsătorite.

-Eu sunt doar Superioară, nu sunt și maică. Adevărata stareță a mănăstirii a murit în urmă cu ceva timp,i-am donat organele și i-am luat locul. Cine ar bănui o măicuță? Ne-am inflitrat aici ca să putem lucra bine…și crede-mă ne iese perfect.

-Doamne ferește, voi n-aveți Dumnezeu.

-Dumnezeu nu există, haha. Dumnezeul în care crezi tu nu există. Cum să existe când sunt atâtea nedreptăți?

-Ce se întâmplă cu sora mea? Ce i-ați făcut? După cum ți-am zis, facem oameni să dispară și apoi punem crimele în cârca celor nevinovați. S-a întâmplat ca sora ta să ne surprindă în timp ce operam la Solzișor acasă.

-Așadar, am dat greș….Solzișor e nevinovaat…

-Solzișor nu e bun de nimic, nici măcar să fie pește contrar poreclei pe care o are. Solzișor a fost doctor, pe vremuri. Doctorul Matei Georgescu. De când l-a părăsit nevasta, a suferit o depresie și a ajuns pe drumuri – un cerșetor. Am încercat să-l infiltrăm în rețeaua de proxeneți – dar nici măcar asta n-a mers.

-Doamneee, în ce lume trăim? Detectivul își pusese mâna în buzunar pentru a simți metaniile primite de la sora lui și spusese rugăciunea inimii în gând. Deși era curajos, toate atrocitățile astea îl făcuseră să se sperie de semenii lui.

MARELE FINAL

Final 1 – Văzându-l că își pune mâna în buzunar, crezu că scoate vreun pistol, așa că impostoarea îl împușcă mortal. Detectivul își privi călăul cu ochi reci, iar trupul său se prăbuși inert la pământ.

Final 2 – Între timp, poliția a ajuns la mănăstire, rețeaua a fost descoperită, iar toate dovezile distruse. Detectivul află cu stupoare că șeful poliției era nimeni altul decât soțul călugăriței. Miliuță fugi, dându-și seama că nu va reuși să le țină piept. La câteva luni, nu era niciun urmă de măicuță. Rețeaua își schimbase cuibul. Miliuță își jură că va face dreptate cu orice preț și că-și va găsi și sora, dispărută odată cu ei.

Final 3 – Nici bine n-a terminat rugăciunea de zis că apăru zâmbitoare surioara lui, Fifi. Îi părea tare rău că ea nu-și mai amintește multe lucruri și voia s-o ia cu el după ce se termină nebunia. Însă maica Superioară o trase pe Fifi după ea și-l amenință că dacă mai face vreun pas o omoară. Dar Miliuță n-o ascultă și înaintă. Maica Filofteia primi un glonte, iar Mili se năpusti asupra stareței. Curând, sirenele de poliție își făcură auzită prezența într-un mod asurzitor care trezea și morții din mormânt. Pe Fifi nu părea s-o deranjeze, iar pe chipul ei senin se putea întrevedea un zâmbet. Miliuță o strânge în brațe și plânge.