Copacul cu Idei

De ce să nu plângi după statut, iubire romantică şi căsătorie

Unii experţi le consideră nevoi umane fundamentale. Vă prezint foarte pe scurt trei modele recente, fundamentate unul pe studii din neuroştiinţe, altul pe combinarea psihologiei nevoilor umane cu observaţii directe în procese de coaching, iar cel de-al treilea pe studii empirice de psihologie şi psihiatrie. Apoi, supun aceste modele gândirii critice. La final, vă ofer patru întrebări coaching-style, care ar putea schimba performanţele şi vieţile unora.

David Rock include statutul social printre cele cinci nevoi umane fundamentale pe care le deduce din rezultate ale neuroştiinţelor. Modelul său este cunoscut sub numele SCARF, după iniţialele nevoilor reţinute: statut, certitudine, autonomie, relaţionare şi fairness, termen pe care eu îl traduc prin recunoaştere şi respect, pentru că în limba română cred că acestea includ cele mai multe conotaţii ale lui fair: a recunoaşte şi recompensa meritele cuiva, just, corect, cinstit, drept, echitabil, elegant etc.; prin „corect”, românii înţeleg cel mai adesea „conform unor reguli sau norme morale”, iar acest înţeles simplifică prea mult conţinutul noţiunii fair. Studiile arată – subliniază autorul – că pierderea statutului provoacă în creier aceleaşi reacţii ca şi pericolul de moarte.

Tony Robbins şi Cleo Madanes includ explicit iubirea în modelul lor, care e produsul unei combinaţii între rezultate ale psihologiei nevoilor umane şi observaţiile directe în cadrul multor procese de coaching. Sunt reţinute şase nevoi fundamentale: certitudine, variaţie, semnificaţie şi relaţii/iubire (pe care autorii le consideră nevoi universale), la care se adaugă creşterea şi contribuţia (pe care le consideră nevoi spirituale, resimţite doar de o parte dintre oameni). Fiecare dintre noi – consideră Robbins şi Madanes – operează, conştient sau nu, o ierarhie a acestor nevoi, iar nevoile cele mai pregnante determină toate alegerile pe care le facem în viaţă.

Steven Reiss le reţine pe toate trei în modelul său, care enumeră nu mai puţin de 16 nevoi, testate empiric prin tehnici specifice ştiinţelor psihologice şi psihiatrice contemporane: acceptare, curiozitate, a mânca, familie, onoare/a fi onorat (honor), idealism, independenţă, ordine, activitate fizică, putere, iubire romantică, economisire (saving), contact social, statut, linişte (tranquility) şi răzbunare (vengeance).

Dacă lucrurile stau astfel, înseamnă că suntem condamnaţi să alergăm după statut, iubire şi căsătorie şi să plângem după ele atunci când nu le avem. Mulţi s-ar opri la această concluzie. Eu vă invit însă, ca de obicei, la o căutare mai aprofundată, care începe întotdeauna cu un exerciţiu de gândire critică. Dacă părerile experţilor sunt totuşi împărţite, unde se află adevărul?

Mai întâi : ce înţelegem prin „nevoi umane fundamentale”?

În limbajul obişnuit, spunem „Am nevoie să fiu Cineva”, „Am nevoie de bani”, „Am nevoie de iubire” etc., însă pentru ce ne dorim toate acestea şi cum am ajuns să ne dorim toate acestea? La o analiză mai aprofundată, statutul, iubirea romantică, familia / căsătoria, răzbunarea sau economisirea se dovedesc mai curând nevoi de gradul al doilea, învăţate în experienţele noastre sociale ca instrumente pentru satisfacerea altor nevoi. De vreme ce există altceva în spatele lor, ele nu pot fi nevoi umane fundamentale. Şi de vreme ce fiecare dintre noi poate observa chiar printre cunoştinţele sale destule persoane – suficient de multe ca să nu fie simple excepţii de la regulă – pentru care fie statutul, fie iubirea romantică, fie căsătoria / familia etc. nu constituie un lucru fără de care să nu poată trăi sau în absenţa căruia să-şi simtă ameninţată calitatea de fiinţă umană, iarăşi înseamnă nu pot fi nevoi umane fundamentale. Motivele pe care oamenii le invocă pentru a-şi explica sau justifica acţiunile conţin nevoi fundamentale, dar nu sunt în mod necesar nevoi fundamentale, pentru că oamenii nu conştientizează şi nu verbalizează aceste nevoi ca atare decât rareori. De regulă, conştientizăm şi invocăm instrumentele sau strategiile pe care experienţele sociale ne-au învăţat să le utilizăm pentru a ne satisface nevoile fundamentale.

Când vorbim despre nevoi umane fundamentale, ne raportăm – conştient sau nu – la acele lucruri în absenţa cărora existenţa şi calitatea de fiinţă umană a cuiva ar fi puse sub semnul întrebării. Acesta pare să fi fost sensul în care chiar Abraham H. Maslow, iniţiatorul acestei preocupări intelectuale, a folosit conceptul. Ulterior, din nevoia de a testa empiric şi a da o utilizare socială modelelor, cercetătorii au schimbat “definiţia”, înţelegând prin nevoi fundamentale motivele cele mai puternice care îi determină pe oameni să acţioneze într-un fel sau altul, indiferent dacă ele vin dintr-un cod genetic al speciei sau sunt construite socio-cultural şi istoric, în experienţele de viaţă, foarte variate, ale diferitelor grupuri. Economia de piaţă şi politica au validat foarte repede această înţelegere, pentru că în motivaţia pentru creşterea randamentului în muncă şi în vânzări, precum şi în acţiunile politice, contează foarte mult stimulii la care oamenii reacţionează cel mai uşor, iar nu nevoile lor umane fundamentale.

Statutul, iubirea romantică şi căsătoria sunt instrumentele cele mai comune pentru satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale

Concluzia mea este aceasta: statutul social (care e asociat aproape întotdeauna cu averea şi puterea), iubirea romantică şi căsătoria / familia sunt soluţiile, căile, instrumentele cele mai comune pe care le-a construit specia umană pentru satisfacerea nevoilor fundamentale. Valori sociale, lucruri create socio-cultural, pe care oamenii le preţuiesc şi în funcţie de care se orientează în viaţă, dar nu nevoi umane fundamentale. Le acordăm o importanţă atât de mare – şi le percepem ca nevoi fundamentale – pentru că ne-am obişnuit să credem că în absenţa lor împlinirea umană şi fericirea ar fi imposibile. Ele fac parte din ceea ce psihologii numesc „zonă de confort”.

Degeaba vă revoltaţi, spunând că iubirea nu e un instrument: câţi dintre oamenii pe care îi cunoaşteţi practică efectiv iubirea total necondiţionată, iubirea care nu vrea să-l schimbe pe celălalt, ori iubirea care renunţă la celălalt pentru ca el / ea să fie fericit(ă) cu alta / altul? De ce atât de puţini? Pentru că, în toate aceste situaţii, ar trebui să iubim fără a face din iubire un instrument pentru nevoile noastre…

Rareori avem informaţia, autenticitatea şi onestitatea să o recunoaştem: suntem „programaţi” prin experienţele noastre sociale să sperăm că, dacă iubirea e „adevărată” şi statutul social suficient de înalt (sau banii suficient de mulţi), ele ne facilitează satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale sau a celor mai multe dintre ele. Absenţa lor ne alimentează speranţe şi iluzii legate de toate nevoile fundamentale. După cum pierderea lor ne generează frici, panică, angoasă legate de toate nevoile fundamentale.

La 5 ani după publicarea acestui articol, citesc că cercetarea recentă în neuroștiințe ”shows that love is a complex function, which includes appraisal, goal-directed motivation, reward, self-representation and body image – none of which can be found in the heart.” (Darling, I Love You … From the Bottom of My Brain). Ipotetic, eu aș nuanța ultima parte: cred că iubirea, ca orice alt pachet de emoții umane, implică ”rețele” neuronale care traversează întregul corp, nu doar creierul sau inima; testarea acestei ipoteze va putea veni, însă, peste ani… (deja vorbim despre un creier al inimii, altul aflat în sistemul digestiv… – v., de pildă: https://www.youtube.com/watch?v=_PLD5RLLvfQ)

În tinereţe, le căutăm pe amândouă, iubire și statut, şi vorbim despre echilibru între ele. La vârsta de mijloc, observăm că echilibrul – pe care ni-l imaginăm stabil, adică utopic – nu e posibil. Le privim atunci ca reciproc substituibile: spunem că sacrificăm iubirea pentru statut/bani, ori statutul/banii pentru iubire, consolându-ne cu ideea că nu putem avea totul. Ne simţim însă complet pierduţi dacă nu avem nici statut ridicat/bani, nici iubire; şi, îmi displace să o spun, multe şi mulţi se refugiază în familie ca într-un colac de salvare…

În tinereţe, căutăm cu prioritate – uneori cu disperare – iubirea „adevărată”, pentru că e mai eficace decât statutul în a ne acoperi toate nevoile fundamentale la vârsta respectivă şi pare mai la îndemână. Cu vârsta şi experienţa, statutul şi banii se dovedesc pentru mulţi obiective mai realiste, comparativ mai uşor de atins, şi de aceea se (z)bat atât pentru a promova şi a câştiga.

Dar de câte ori, la scurt timp după ce am obţinut iubire sau/şi statut, ne simţim neîmpliniţi, ori chiar nefericiţi, oricât de mare ar fi iubirea noastră şi a celuilalt, oricât de înalt statutul social şi oricât de mare averea? De câte ori simţim nevoia de altceva şi chiar plecăm în căutarea a altceva? Ei bine, acel altceva sunt nevoile noastre fundamentale, pe care le-am descris într-un alt articol: Mingea şi balansoarul: original, despre nevoi umane fundamentale. Când reuşim să le cunoaştem şi să ni le satisfacem, atunci ne oprim din a căuta vreun statut, ori iubire romantică, ori căsătorie; putem fi fericiţi şi fără ele. Este cazul marilor înţelepţi.

Să nu înţelegeţi greşit, nu vă îndemn nici să renunţaţi la statut, la iubire romantică sau la familie, nici să încetaţi a le mai căuta. Vă îndemn doar să nu le mai acordaţi greutatea imensă care vă provoacă adesea atâta suferinţă. Să învăţaţi că prezenţa lor nu vă garantează nici împlinirea, nici fericirea. Că şi în absenţa lor putem fi fericiţi – poate chiar mai fericiţi. Şi că, indiferent dacă le aveţi sau nu, e în beneficiul dumneavoastră să lucraţi foarte serios la a vă cunoaşte nevoile fundamentale şi la a descoperi sau crea căi alternative pentru a le satisface. Vă îndemn, altfel spus, să aduceţi un plus de înţelepciune în viaţa dumneavoastră.

Nu pretind că eu aş reuşi să fac aceasta în fiecare zi. Ca şi dumneavoastră, şi eu m-am obişnuit să mă las furată de nevoi instrumentale, să-mi doresc satisfacerea acestor nevoi, şi am nevoie de timp ca să-mi dau seama care sunt, de fapt, nevoile mele fundamentale. Am însă, comparativ cu alţii, avantajul de a fi trăit, citit şi căutat mai mult şi mai curajos, de a fi descoperit cele scrise aici şi de a fi început să învăţ să mă focalizez mai consecvent pe nevoile fundamentale. Şi îi ajut şi pe alţii să o facă.

Sunt convinsă că foarte multe probleme ale oamenilor îşi au originea tocmai în această confuzie între nevoi fundamentale şi valori (sau nevoi instrumentale). Foarte multe soluţii pot fi găsite mai uşor şi sunt valabile pe termen mai lung dacă reuşim să identificăm nevoile de bază din spatele motivelor (nevoilor instrumentale, valorilor) invocate de oameni.

Priviţi cu atenţie tabelul nevoilor fundamentale propus de mine în Mingea şi balansoarul: original, despre nevoi fundamentale.

  1. Cum ar fi dacă, săptămâna aceasta, în loc să alergaţi după statut social / bani, iubire romantică şi căsătorie – şi să suferiţi dacă nu le obţineţi sau dacă le pierdeţi –, v-aţi focaliza pe nevoile fundamentale şi aţi căuta alte căi, mai la îndemână pentru dumneavoastră, de a le satisface? Cum ar arăta atunci echilibrul vieţii dumneavoastră? Cât de fericit(ă) v-aţi simţi?
  2. Cum ar fi dacă, în loc să vă fixaţi obsesiv pe o nevoie şi să vă simţiţi frustrat(ă) ori vinovat(ă) că nu reuşiţi să o satisfaceţi în fiecare moment al vieţii dumneavoastră, v-aţi da dreptul la echilibru dinamic, la mişcări alternative într-o parte sau alta a axei respective din tabelul amintit?
  3. Cum ar arăta familia dumneavoastră, ori relaţiile dumneavoastră de muncă dacă aţi învăţa să descoperiţi nevoile fundamentale ale dumneavoastră şi ale persoanelor semnificative şi să negociaţi o adecvare a cuvintelor, gesturilor, faptelor în funcţie de ele, nu de impulsuri, capricii şi mode sociale?
  4. Care ar fi performanţele dumneavoastră ca leader/manager dacă aţi învăţa să adaptaţi strategiile de lucru în funcţie de echilibrul dinamic al nevoilor fundamentale ale celor cu care lucraţi?

Sursa: aici

4 gânduri despre „De ce să nu plângi după statut, iubire romantică şi căsătorie”

  1. Dupa parerea mea, singurele nevoi „fundamentale” ale omului, fara de care nu ar exista, sunt: Credinta, speranta si Dragostea. Restul sunt detalii subiective, relative, evolutive, trecatoare, schimbatoare, în functie de context, vremuri si împrejurare.
    Nopti si zile magice, minunate, binecuvântate, învesmântate în bucurie, pace, dragoste, rabdare si Lumina Divina de sarbatoare !

    Apreciază

  2. Frumos ai scris….și da sunt de acord – iar dintre cele trei enumerate de tine, cea mai importantă, cea mai mare și cea mai frumoasă fără de care nimic nu există este DRAGOSTEA.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s